Ţurcanu vrea „spioni” în spitale: Dacă vreţi un vinovat sunt eu şi îmi asum

 

În cadrul întâlnirii de astăzi dintre sindicaliştii din sistemul sanitar şi conducerea Consiliului Judeţean (CJ), Florin Ţurcanu după ce a precizat că nu are cum să intervină pentru ca salariaţii să îşi primească tichetele restante, a propus liderilor să transmită acestora un mesaj precum că dacă au informaţii cu privire la unele achiziţii făcute „pe ochi frumoşi” să vină să îi aducă la cunoştinţă.

Ţurcanu vrea achiziţii în spitale la preţuri mai mici

Potrivit preşedintelui CJ, o soluţie ar fi ca achiziţiile făcute în unităţile spitaliceşti să fie făcute la costuri minime în acest fel ar mai putea economisi bani ce ar putea fi folosiţi în alte scopuri, respectiv şi pentru plata tichetelor de masă. „Eu personal dacă găsesc o soluţie vă plătesc personal cheltuielile. Mâine a-şi lua nişte bănuţi dar de unde? Ne lovim de o problemă foarte dură şi CJ-ul la ora actuală nu mai are plus, avem minus. Dacă vreţi să căutaţi un vinovat sunt eu şi îmi asum”, a spus Florin Ţurcanu. Acesta a precizat că şi-a trimis corpul de control la spital pentru a verifica dacă achiziţiile nu sunt făcute de către cei avizaţi, la preţuri mari fără a căuta în alte părţi materiale sanitare mai ieftine. „Dacă consideraţi sau aveţi informaţii din interior că într-adevăr sunt nişte bani cheltuiţi fără fundament şi fără justificare chiar dacă sunt legali că ei legal respectă legea dar s-ar putea cumpăra şi mai ieftin atunci cu drag trimiteţi-mi mie  şi eu chem la mine conducerea”, a mai spus preşedintele CJ.

Să caute cele mai corecte soluţii să nu mai aruncăm banii

Le transmit să caute cele mai corecte soluţii să nu mai aruncăm banii. Dacă dv. îmi spuneţi că la Spitalul Judeţean sau la Secţia de Pediatrie se cheltuieşte un miliard în plus vă asigur că am să caut cea mai legală soluţie să luăm de acolo şi să aducem la salarii. Haideţi să identificăm lucrurile acestea”, a mai completat şeful CJ. Nu în ultimul rând acesta a concluzionat că are nevoie de informaţii de la toţi salariaţii care au cunoştinţă de unele nereguli din unităţile spitaliceşti pentru a le putea acorda o mână de ajutor.
CITEŞTE:
 Negocieri sanitare cu director muştruluit de prefect şi promisiuni de la Ţurcanu