Ţurcanu vrea să facă galerie cu şefii CJ de la Botoşani

 

Preşedintele Consiliului Judeţean vrea să urmeze exemplul fostului prefect Cristian Roman de a înfiinţa o galerie a foştilor şefi care s-au perindat la cârma instituţiei înfiinţată în anul 1992. Tablourile vor fi expuse pe unul dintre holurile Palatului Administrativ de la etajul 1. Cu excepţia galeriei prefecţilor una similară a fost înfiinţată de fostul inspector şcolar Ada Macovei la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Florin Ţurcanu a explicat că o astfel de galerie de tablouri ar trebui să existe în fiecare unitate publică pentru ca persoanele care s-au aflat la conducere să ocupe un  loc de cinste. „Eu voi continua să pun pe holul CJ toate pozele cu toţi preşedinţii care au fost la Consiliul Judeţean, cu istoricul preşedinţilor. Este o chestie care ar trebui să fie în toate unităţile publice, primării, consiliu judeţean, sunt persoane care au reprezentat primăriile sau consiliul judeţean şi cred că aşa ar fi bine”, a declarat Florin Ţurcanu.
Ca atare galeria va cuprinde un număr de cinci tablouri după cum urmează: Ioan Aniţei ( mandat 1992 – 1996), Ioan Aniculăese ( mandat 1996 – 2003, plecat prin demisie) Constantin Conţac, (2003 – 2008) Mihai Ţâbuleac (2008 – 2012)  şi  actualul preşedinte CJ, Florin Ţurcanu. În cazul fostului preşedinte al CJ, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, Florin Ţurcanu a menţionat că, Constantin Conţac  merită un loc de cinste dat fiind faptul că a făcut şi lucruri bune pentru judeţ. „Din punctul meu de vedere este o situaţie care nu este binevenită pentru nimeni din societatea noastră, totuşi Constantin Conţac a fost preşedintele CJ şase, şapte ani de zile cât a fost el, a făcut şi bune, a făcut şi rele, dar a făcut ceva pentru judeţul acesta. Este o situaţie care nu cred că face bine lui ca persoană”, a mai spus Florin Ţurcanu. Într-o situaţie similară s-a aflat şi Prefectura în cazul fostului prefect Alexandru Simionovici, la rândul său încătuşat pentru o serie de infracţiuni electorale.