Ţurcanu vrea să ducă Şcoala de Arte în şcolile desfiinţate din judeţ

 

O nouă iniţiativă a preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu este aceea de a redeschide o parte din şcolile desfiinţate din judeţ şi de a transforma aceste unităţi educaţionale în puncte ale Şcolii de Arte şi Meserii de la Botoşani, structură aflată în subordinea CJ.
Florin Ţurcanu a declarat că va lua legătura cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru a identifica unităţile şcolare din judeţ care se află momentan cu lacătul pe uşă pentru a le redeschide cu o altă destinaţie. „În comunele care au şcolile renovate şi care nu mai sunt ocupate cu elevi vreau să lărgesc aria de acţiune a Şcolii de Arte şi Meserii. Pentru că nu numai în Botoşani copiii pot să meargă să înveţe să danseze, să înveţe să cânte, să înveţe să sculpteze sau să facă alte lucruri”, a declarat Florin Ţurcanu. Astfel, copiii care au înclinaţii artistice vor economisi banii pentru navetă sau chirie după caz, având oportunitatea de a frecventa astfel de unităţi şcolare cât mai aproape de domiciliu. „În colaborare cu IŞJ putem avea cadre didactice pentru că merită şi elevii de la Săveni şi de la Darabani şi de la Ştefăneşti sau Bucecea să aibă şi ei unde să meargă, de ce să îi aducă părinţii la Botoşani la dansuri sau să înveţe să cânte, trebuie să ajutăm şi copiii aceştia”, a mai spus şeful CJ.
CITEŞTE:
 Sarcină de la şeful CJ pentru spitale: Termen fix pentru internarea pacienţilor