Ţurcanu şi Roxana Marandiuc în coloana oficială a premierului

 

Rumoare marţi după-amiază la Dorohoi cu deputatul Florin Ţurcanu şi şefa acestuia de cabinet, Roxana Marandiuc. Cei doi au sosit în jurul orei 17:00 la Primăria din al doilea municipiu al judeţului, unde parlamentarul a motivat că îl caută pe viceprimarul liberal Sorin Clim. Acestuia i s-a spus că respectivul se află în cabinetul primarului, la o şedinţă cu premierul Emil Boc. Cînd au auzit, atît Ţurcanu, cît şi Marandiuc au intrat în sală, lucru care a stîrnit nemulţumirea şi mirarea celor prezenţi, în condiţiile în care SSP-iştii blocaseră accesul în cabinet pentru o mulţime de alte persoane.

Cu Lexus-ul printre un secretar de stat şi pompierul şef al ţării

Cei doi au asistat la întreaga şedinţă, care pentru mulţi alţi oameni a fost una cu uşile închise şi s-au ţinut apoi scai de Boc. Cu maşina de teren Lexus, aceştia au intrat în coloana oficială a primului ministru în care, printre alţii, se mai aflau secretarul de stat Dan Cîrlan de la Ministerul Mediului şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Vladimir Secară. Ei au staţionat acolo unde a oprit şi Emil Boc, adică într-un cartier din Dorohoi afectat de inundaţii şi în satul Pădureni, şi au ieşit din coloană abia după ce primul ministru şi-a luat rămas bun de la şefii judeţului şi a plecat spre Iaşi.