Ţurcanu şi Portariuc şi-au început campania în blocuri – VEZI ce promit oamenilor

 

Candidaţii Uniunii Social Liberale la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv primar al municipiului Botoşani, au început să îşi facă reclamă în blocurile din oraş. Florin Ţurcanu şi Ovidiu Portariuc au distribuit flyere în căsuţele poştale sau chiar la uşile locatarilor cu pozele lor alăturate copreşedinţilor naţionali ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu şi cu sloganul „Oamenii noştri la dispoziţia dumneavoastră”.

„Dragi botoşăneni, venim în faţa dvs. ca reprezentanţi ai echipei USL Botoşani, noi, Florin Ţurcanu, deputat în Parlamentul României şi Ovidiu Portariuc, consilier local al municipiului Botoşani. Suntem doi oameni căliţi în lupta cu greutăţile vieţii. În activitatea de până acum am făcut şi lucruri bune, am făcut şi greşeli pe care ni le-am asumat şi din care am învăţat. Fiţi alături de noi şi de echipa USL Botoşani susţinând proiectul Botoşani – oraşul în care vreau să trăiesc! Noi, echipa USL Botoşani, vă vom fi alături pentru a ne putea schimba viaţa fiindcă credem în puterea noastră, a tuturor, de a schimba în bine soarta municipiului Botoşani”, se arată în pliantele distribuite în blocuri. Prin intermediul acestora botoşănenii sunt invitaţi să se bucure de varietatea produselor culinare româneşti la târgul de Crăciun organizat la Casa Sindicatelor în perioada 16-23 decembrie 2011. Candidaţii USL le promit botoşănenilor o tombolă în cadrul căreia se vor acorda zilnic câte 200 de premii. (S.B.)
CITEŞTE DESPRE DISPUTELE DIN JURUL TÂRGULUI DE PRODUSE TRADIŢIONALE:
 Şefii Primăriei, acuzaţi de furt intelectual cu... brânză