Ţurcanu şi PNL-iştii săi iau lecţii de liberalism la teatru

 

Moment inedit pentru conducerea judeţeană a PNL. Sâmbătă, la sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu, peste 50 de membri ai partidului, în frunte cu preşedintele Florin Ţurcanu şi vicepreşedintele Verginel Gireadă, au asistat la o lecţie de liberalism. Ea a fost predată de directorul Institutului de Istorie “AD Xenopol” Iaşi.
simpozion PNL
Gheorghe Cliveti a vorbit despre separaţia puterilor în stat şi importanţa lor într-o societate care se doreşte a fi democratică. „Sunt cele trei puteri, Montesquieu demonstrează separaţia puterilor în stat pentru că e important în societate ca o putere să fie înfrânată de o altă putere încât nici una dintre puterile acestea să nu fie abuzive. Dacă una devine abuzivă şi excesivă societatea politică riscă să moară, să degenereze în tiranie”, a afirmat prof.univ.dr. El a insistat apoi asupra dificultăţilor cu care s-a confruntat liberalismul la începuturile sale în ţările româneşti, greutatea cu care ideile şi concepţiile liberale au penetrat în această zonă dată fiind influenţa Orientului pe aceste meleaguri. „În România a fost mai greu deoarece eram departe de ideile occidentale, aveam o tradiţie legislativă bizantină, unde monarhul era despot. La noi părea să fim cumva întunecaţi”, a spus istoricul.
„Fără proprietate nu este demnitate, iar fără demnitate libertatea este iluzorie”
Apoi, acesta a evidenţiat rolul jucat de liberali în modernizarea României, nominalizându-l pe Mihail Kogălniceanu, care a spus încă din secolul XIX că „o guvernare liberală e o cartă naţională, ăsta e destinul României”. „Ţăranul trebuie scos, adus la libertatea individuală. Cum îl aducem? Prin împroprietărire! Pentru că libertăţile individuale se aşează în primul rând pe dreptul şi pe statutul de proprietate. Pentru că, spun liberalii, fără proprietate nu este demnitate, iar fără demnitate libertatea este iluzorie”, a mai declarat Gheorghe Cliveti. Simpozionul a fost organizat de unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei municipale a PNL. „De multă vreme nu s-a făcut nici o manifestare de genul acesta şi sunt oameni care vor să audă de istoria partidului, de doctrină”, a declarat Sorin Apostoliu, cel care s-a ocupat de simpozionul intitulat „Liberalismul tradiţie şi modernitate”.