Ţurcanu se lipeşte la funcţie şi în “era Iohannis” – LISTA vicepreşedinţilor

Noua conducere a PNL ar fi fost deja stabilită conform informaţiilor vehiculate în presa centrală, iar Florin Ţurcanu, şeful liberalilor de la Botoşani, s-ar afla din nou pe lista celor agreaţi pentru un post la nivel naţional.

 


Regele Crin a plecat, trăiască Împăratul Iohannis

Între liderii din judeţe au avut loc mai multe întâlniri în urma cărora s-ar fi convenit asupra listei de 31 de vicepreşedinţi. Conform înţelegerii, aceştia ar trebui să fie sprijiniţi la congresul din 27-28 iunie. În mare parte, preşedinţii de Consiliu Judeţean şi primarii de municipiu au hotărât să se susţină reciproc, lucru care deja a creat nemulţumiri în rândul parlamentarilor, inclusiv la Botoşani. De altfel, după ce l-a prezentat drept „naş” şi „prieten” pe Crin Antonescu, după demisia acestuia, Florin Ţurcanu a trecut „cu arme şi bagaje” la Klaus Iohannis, confirmându-şi din nou obiceiul politic de a se afla mereu de partea celui pe val.
„Cred că vor fi vreo 70 de candidaţi”, preconiza Florin Ţurcanu săptămâna trecută cursa pentru un post de vicepreşedinte.
După alegerile europarlamentare, preşedintele CJ şi al PNL Botoşani şi-a rărit şi mai mult apariţiile pe la serviciu, care oricum nu erau foarte dese, fiind foarte ocupat cu aranjarea cărţilor pentru congres.

Lista de vicepreședinți agreată în urma consultărilor zonale:


Iasi – Cristian Adomnitei

Botoşani – Florin Ţurcanu

Bacau – Romeo Stavarache

Vrancea – Nini Sapunaru

Galati – Dobre Victor Paul

 

Calarasi – Raducu Filipescu

Bucuresti – Alexe Florin, Rares Manescu

Giurgiu – Vasile Mustatea

Teleorman – Marin Almajan

 

Valcea – Cristian Buican

Prahova – Mircea Rosca

Olt – Gigel Stirbu

Dolj – Mihai Voicu

Gorj – Dian Popescu

Mehedinti – Virgil Popescu

 

Hunedoara  - Mircea Molot

Caras-Severin – Marcel Vela si Sorin Frunzaverde

Timisoara – Nicolae Robu

Bihor – Popa Cornel si Ilie Bolojan

Bistrita – Stelian Dolha

Alba – Teodor Atanasiu

Mures – Ciprian Dobre

Brasov – Aristotel Cancescu

+

Ludovic Orban, Alina Gorghiu, Dan Motreanu si Eduard Hellvig
CITEŞTE ŞI:
 Țurcanu lăudat de Klauss Johannis la Bacău  – VIDEO