Ţurcanu, periplu prin judeţ cu Floarea şi Minodora – FOTOGALERIE

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, şi-a continuat şi la sfârşitul acestei săptămâni întâlnirile cu botoşănenii de la sate. Cum acestea sunt axate pe probleme agricole, şeful CJ a fost însoţit de mai mulţi directori din domeniu: Minodora Vasiliu de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Floarea Marocico de la Camera Agricolă, Cristian Delibaşi de la Direcţia Agricolă.
Florin Turcanu intalniri agricultori Botosani

„Preşedintele CJ a prezentat planuri pentru creşterea economică a comunei”

La Unţeni, întâlnirea a avut loc în incinta bibliotecii, unde în prezenţa a aproximativ 75 de persoane, preşedintele CJ a propus soluţii la probleme precum înfiinţarea unui centru de colectare a laptelui, delimitarea în piaţă a produselor autohtone de cele din import, accesul la subvenţii, precum şi necesitatea unui regulament de utilizare a păşunii. „Preşedintele CJ a prezentat planuri pentru creşterea economică a comunei, activităţile vizate fiind agricultura şi zootehnia. Acesta a încurajat încrederea cetăţenilor în asociaţii şi cooperative, arătând că numai în acest mod de desfăşurare a activităţii vor obţine o dezvoltare economică semnificativă”, se arată într-un comunicat trimis de CJ Botoşani.
La Ungureni, în prezenţa a peste 120 de cetăţeni ai comunei, s-au iniţiat dezbateri privind oportunităţile locale de dezvoltare, asigurarea culturilor şi liberul acces în pieţe. Totodată, s-a pus în discuţie problema alimentării cu apă a comunei. Florin Ţurcanu a promis oamenilor că vor fi informaţi trimestrial de noutăţile din domeniul agricol şi zootehnic prin intermediul unei reviste ce va fi distribuită gratuit fermierilor din judeţ.

Mulţumiri de la Şoptică pentru că l-au făcut deputat

La Coţuşca, chiar la sediul Primăriei, în prezenţa a aproximativ 60 de persoane, a participat la dezbateri şi deputatul PNL Costel Şoptică. Acesta a anunţat sătenii că fiscalizarea agriculturii a devenit oficială, totodată clarificând punctual modificările legislative ce vor intra în vigoare de la 1 februarie. „În acelaşi context, dl deputat şi-a exprimat recunoştinţa pentru alegerea sa în Parlamentul României, asigurându-i pe cetăţenii din colegiul domniei sale că-i va sprijini prin proiecte legislative eficiente”, se menţionează în acelaşi comunicat.
În încheiere, se precizează că directorii instituţiilor amintite şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi oricând consultanţă cetăţenilor, invitându-i astfel pe cei interesaţi la sediile unităţilor pe care le conduc.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Ţurcanu, Verginel & directori, turneu agricol liberal prin judeţ – FOTOGALERIE
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu pleacă în judeţ să explice oamenilor impozitele pe teren şi animale