Ţurcanu învestit cu familia, primari, directori, pişcoturi şi şampanie-VIDEO&FOTO

 

Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ s-a dovedit neîncăpătoare luni la amiază, la instalarea noului preşedinte al Consiliului Judeţean. Peste 200 de persoane, majoritatea oficialităţi, au ţinut să ia parte la ceremonia de învestire a lui Florin Ţurcanu.




În sală au luat loc zeci de primari, atât de la PNL, PSD şi PC, cât şi de la Mişcarea pentru Botoşani, directori ai instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, dar şi şefi de la serviciile publice deconcentrate, care nu ţin de CJ. Acestora li s-au adăugat angajaţi ai aparatului propriu şi USL-işti fără funcţii politice. Aglomeraţia a fost atât de mare încât zeci de persoane au stat în picioare. La festivitate au luat parte Florea şi Paraschiva Ţurcanu, nimeni alţii decât părinţii noului preşedinte al CJ, Mihai Ţurcanu, fratele acestuia, precum şi una dintre fiicele ex-deputatului. De asemenea, au participat şi mai multe feţe bisericeşti, inclusiv părintele protopop Lucian Leonte, care a avut şi o scurtă cuvântare.
"Pâinea este rotundă"
De altfel, prefectul, subprefectul şi câţiva primari au avut alocuţiuni. „Pâinea este rotundă, dar se mănâncă pe felii”, i-a transmis Corneliu Aroşoaie, primarul de Darabani, arătând astfel că îşi doreşte ca CJ să împartă echilibrat banii pe localităţi. Preşedintele Tribunalului Botoşani Adrian Toporăscu a fost cel care a dat citire actului de validare a lui Ţurcanu, iar acesta în discurul de instalare a subliniat că îşi doreşte ca Botoşani să nu mai fie la coada ţării în privinţa nivelului de dezvoltare, iar la finalul mandatului său să se afle măcar la jumătatea clasamentului. La final cei prezenţi au fost serviţi cu pişcoturi şi şampanie, fiind totodată invitaţi la petrecerea de la Hotelul Premier.