Ţurcanu: Îl aştept pe Portariuc în 2016 să ne batem corect şi cinstit

 

Tensiunile dintre Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani persistă în continuare. Mai nou, şeful CJ a recunoscut că nu a fost invitat la şedinţa de Consiliu Local care a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2013 şi că oricum alianţa USL ar urma să se spargă, cel puţin la Botoşani.
Noi nu suntem prieteni, suntem oameni politici”, a explicat Ţurcanu relaţia sa cu vecinul Portariuc afirmând că lucrurile se vor schimba după îndeplinirea obiectivului comun pe care îl au PNL şi PSD la nivel naţional. „Noi am avut un obiectiv foarte clar: suntem împreună până scăpăm de Băsescu, după ce o să scăpăm de Băsescu ne separăm şi fiecare are doctrina lui şi bătălia lui. Şi eu îl aştept pe dl. Ovidiu Portariuc în 2016 să ne batem cinstit şi civilizat pentru Primărie. Viorel Iliuţă va fi candidatul nostru, eu îl susţin şi atâta tot. Este stabilit pe linie de partid”, a declarat Florin Ţurcanu.

"Nu au decât să îi ia toate atribuţiile"

Şeful CJ a mai declarat că nu este interesat dacă PSD va avea un contracandidat şi pentru funcţia de preşedinte pe care o ocupă momentan susţinând că oricum aşteaptă să mai rămână în fruntea judeţului încă două mandate, cel puţin. Lucru care ar urma să se întâmple şi la Primărie unde relaţiile între cei trei şefi din conducere ar fi de asemenea tensionate. „Nu mă interesează, eu ştiu cine candidează la Primărie. Nu au decât să îi ia toate atribuţiile dar nu îi pot lua din experienţa lui şi din dăruirea lui. Dacă veniţi diseară la 7 sau 8 el este la Primărie, pe 27 de milioane munceşte pe genunchi şi stă seara până la 12 noaptea şi citeşte hârtii acasă şi acum nu îl puteţi acuza pe Iliuţă că nu îşi face treaba”, a mai spus Ţurcanu.
CITEŞTE:
 Portariuc : Dacă dl președinte Țurcanu nu va face față îi vom oferi sprijinul Primăriei