Ţurcanu îi face scandal lui Portariuc cu Festivalul Verii

 

Scandal mocnit între preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Ovidiu Portariuc de la organizarea Festivalului Verii Summer Fest 2012. Şeful CJ s-a arătat nemulţumit de faptul că, deşi şi-a adus un aport financiar în organizarea evenimentului similar cu cel al municipalităţii, instituţia pe care o reprezintă nu are parte de o promovare pe măsură.

Florin Ţurcanu susţine că CJ a susţinut Festivalul Verii cu suma de 50.000 de lei şi care urmează a fi aprobată printr-un proiect de hotărâre în şedinţa care va avea loc pe data de 29 august 2012. De asemenea, CJ a pus la dispoziţie şi o serie de formaţii folclorice în frunte cu Rapsozii Botoşaniului fără a cere în schimb nici un leu. „Am sprijinit dar am văzut că noi am pus bani cât Primăria şi mai mult Primăria se promovează dar, în fine, asta este. Noi am alocat la fel cât a alocat şi Primăria şi nu am pus nici o condiţie. Am pus 500 de milioane de lei vechi, am pus la dispoziţie Rapsozii, totul gratuit, am făcut apel la toate comunele care au formaţii şi care au venit şi cântă gratuit”, a declarat Florin Ţurcanu.
Citește și:
Mii de oameni la Festivalul Verii, de la muzică şi mici gigant la blănuri şi chiloţi – GALERIE FOTO
Şeful CJ a mai adăugat că pe materialele de promovare a Festivalului numele instituţiei judeţene apare în plan secund. Mai mult decât, la deschiderea oficială a evenimentului el însuşi ar fi sunat la Primărie pentru a le aduce la cunoştinţă edililor că normal ar fi să fie invitaţi şi vicepreşedinţii din Consiliul Judeţean. „După banii care îi dai trebuie să fie şi promovare, acum îmi pare rău, Primăria Botoşani şi jos acolo cu sprijinul CJ, păi dacă am pus bani la fel nu trebuia să fie pe picior de egalitate, nu e logic? Ieri nu au invitat pe nimeni la deschidere, am sunat pe dl. viceprimar şi i-am zis: domn vice dar noi ce facem, numai cu banii şi cu munca? Nu că ştiţi că….după aia l-a sunat pe dl. Sorescu”, a mai spus şeful CJ.
Citeşte şi:
Cupluri de aur premiate la scenă deschisă – GALERIE FOTO&VIDEO