Ţurcanu face „prozeliţi” – şeful CJ Suceava refuză biroul lui Gheorghe Flutur

 

Florin Ţurcanu nu este singurul nou preşedinte de Consiliu Judeţean căruia nu îi place biroul din Palatul Administrativ. Omologul său de la Suceava, care a fost învestit joi, refuză la rândul său să lucreze în cabinetul pe care l-a ocupat Gheorghe Flutur.

Cătălin Nechifor a anunţat că nu va folosi biroul fostului şef al administraţiei. Acesta se află la primul nivel al clădirii, la intrare fiind montată o poartă bucovineană. După prima şedinţă a Consiliului Judeţean, care a avut loc vineri, şeful CJ Suceava a făcut public că biroul său de preşedinte va fi la parterul Palatului Administrativ. „Am luat această decizie din motive de transparenţă decizională. Vreau să fiu cât mai aproape de cei care vor veni către Consiliul Judeţean Suceava. Vom avea o altă abordare, în sensul creării unei structuri gen <open space>, cu toţi consilierii care vor sta aproape de mine, pentru că vreau să decidem repede şi să oferim soluţii urgente pentru a nu plimba oamenii dintr-o parte în alta”, a declarat Cătălin Nechifor, citat de Monitorul de Suceava. Şi acesta doreşte însă să facă reamenajări, precizând însă că vor fi minime.
CITEŞTE ŞI:
 Noul preşedinte CJ n-a vrut să intre în birou şi anunţă extinderi în Palat – VIDEO
La Botoşani, Florin Ţurcanu a acceptat după câteva minute de insistenţă a unor jurnalişti să intre în biroul de preşedinte. Acesta l-a nemulţumit profund pentru că ar fi mic, comunist, urât mirositor şi, ca atare, a anunţat că îl va extinde şi îl va renova.
Cătălin Nechifor a fost prezent joi la Botoşani, unde a participat la învestirea noului primar Ovidiu Portariuc.
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu trimis la Inspectoratul în Construcţii pentru extinderea biroului