Ţurcanu după târgul de la Popăuţi: Nimeni nu m-a înjurat, fluierat, jignit

 

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat extrem de mulţumit de modul în care a fost organizată acţiunea de la Popăuţi care a strâns deopotrivă mii de vizitatori dar şi comercianţi, crescători de animale sau agricultori.
Pe lângă chestiunile de ordin organizatoric, şeful CJ a fost mulţumit şi de faptul că, în cele două zile cât a făcut băi de mulţime alături de invitaţi, nu a avut parte de huiduieli sau fluierături din partea cetăţenilor. „Am respectat cetăţenii din judeţ, sunt convins că şi ei mă respectă şi atunci când îi invit sunt alături de noi toţi şi am văzut că au fost alături, nu i-am numărat dar pentru mine este o mulţumire sufletească când mergi printre 20 şi ceva de mii de cetăţeni într-o zi şi în altă zi poate 4,5.000 şi nimeni nu te fluieră, nimeni nu te înjură, pentru mine este o mulţumire sufletească. Asta înseamnă că nu am făcut greşeli care să îi afecteze şi care să le permită să ne jignească”, a spus Florin Ţurcanu după Târgul de la Popăuţi. Florin Ţurcanu a fost prezent la Staţiunea de Cercetare de la Popăuţi atât sâmbătă 20 octombrie 2012 cât şi a doua zi, duminică, 23 octombrie când a urcat pe scenă şi a vorbit mulţimii alături de preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.
CITEŞTE:
 Campanie electorală animală la Popăuţi, de la defilarea Micky & Roxana, la ziarul cu osanale – VIDEO & FOTOGALERIE