Ţurcanu discurs patriotic, citit în faţa a sute de oameni – VIDEO

 

Vizibil emoţionat de Ziua Naţională a României, preşedintele Consiliului Judeţean a fost al doilea oficial care a vorbit sutelor de botoşăneni adunate în centru istoric al municipiului, după prefectul Costică Macaleţi.

Însă, spre deosebire de 1 Decembrie 2011 când a vorbit doar 22 de secunde din postura de preşedinte al PNL, anul acesta Florin Ţurcanu a avut un discurs notat care s-a întins pe câteva minute bune despre patriotism şi unirea de aur a românilor. „Sărbătorim astăzi împlinirea a 94 de ani de la înfăptuirea visului de aur a românilor, ideal înălţător al unei Românii Unite şi Mari. Dorinţa de a vedea adunaţi toţi românii în graniţele aceluiaşi stat liber, independent printre naţiunile lumii a prins contur la 1 Decembrie 1918 când, lupta pornită cu trei secole înainte de către oştenii lui Mihai Viteazul, a întregit trupul ţării. 1 Decembrie este ziua noastră naţională, o zi a sărbătoririi Marii Uniri a tuturor românilor, o zi în care toţi ne simţim mai aproape de valorile româneşti şi ziua în care gândurile celor plecaţi peste hotare se îndreaptă către noi”, a spus Florin Ţurcanu în faţa a sute de oameni.

La Multi Ani, România! La Mulţi Ani, Români!

Şeful CJ a inclus în cuvântarea sa şi influenţe despre istoria pe care o moştenesc românii şi care ar trebui preţuită mai ales datorită jertfei strămoşilor care şi-au dat viaţa pentru libertate. „Sunt multe forme de manifestare a patriotismului şi a dragostei de neam dar cred că una dintre cele mai demne forme este de a ne simţi mândri de istoria noastră şi de numele de ROMÂN, de a ne amintim să fim mai buni cu cei de alături de noi, să respectăm şi să păstrăm valorile şi tradiţiile pentru care strămoşii au luptat şi pe care ni le-au lăsat moştenire. Vă mulţumesc tuturor pentru participarea la această sărbătoare şi vă rog să nu uitaţi că, aşa cum a spus marele istoric Nicolae Iorga: Unirea va trebui consolidată printr-o activitate complexă, permanentă, de durată. La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, români!”, şi-a încheiat discursul preşedintele CJ.
CITEŞTE:
 Ţurcanu – 22 de secunde la microfon cu "vrem să ne recuperăm ţara" - VIDEO