Ţurcanu despre şeful de la Dorohoi : „E porcar, nu e cioban”
Liderul liberalilor din judeţ a luat poziţie după editorialul „Încă un «cioban» şef la PNL” publicat miercuri de Botoşăneanul.ro. Acesta a ţinut să aducă la cunoştinţă câteva date despre preşedintele interimar al organizaţiei de la Dorohoi, printre care şi aceea că este absolvent de facultate.
„Nu e cioban şi în primul rând omul are studii superioare, nu e sub Clim în ceea ce priveşte studiile”, a afirmat Florin Ţurcanu, care a adăugat despre Constantin Bursuc (foto) că a făcut facultate de industrie alimentară înainte de revoluţie, la zi, zi „nu aiurea cum au făcut alţi mecanici auto”. El a menţionat şi că Bursuc are doi copii, un băiat student la Academia de Poliţie şi fată care face Dreptul şi că nu se ocupă de creşterea oilor. „El e porcar, nu e cioban, am să-l rog să cumpere oi”, a mai spus deputatul. Acesta susţine că, în ciuda aparenţelor, PNL continuă să fie la Botoşani şi un partid al elitelor. „Sunt foarte mulţi intelectuali în partid, se înscriu foarte mulţi”, a declarat preşedintele PNL Botoşani, care şi-a exprimat chiar disponibilitatea de a pune la dispoziţie o bază de date prin care să demonstreze numărul mare de intelectuali din partid.