Ţurcanu, critici voalate la Portariuc cu acţiuni religoase în parc

 

Relaţia rece dintre primarul Ovidiu Portariuc şi preşedintele Consiliului Florin TurcanuJudeţean pare să se reflecte tot mai mult în atacurile publice pe care şi le lansează cei doi. Dacă edilul şef a criticat modul de funcţionare a societăţii de furnizare a apei din subordinea CJ, şeful acestei instituţii i-a întors-o cu o acţiune religioasă organizată în week-end în Parcul Mihai Eminescu şi care ar fi fost autorizată de municipalitate.
Florin Ţurcanu a declarat că a primit mai multe telefoane pe numărul pe care l-a pus la dispoziţia cetăţenilor la intrarea în instituţiei dar şi în unităţile subordonate CJ-ului prin care mai mulţi botoşăneni s-au arătat deranjaţi de o acţiune religioasă care a avut loc în Parcul Mihai Eminescu pe perioada week-end-ului când oamenii ies la plimbare. „Acolo se întâmpla o activitate care din punctul meu de vedere nu era morală şi corectă, fiecare avem o religie a noastră, avem bisericile noastre, nu ieşim în parc şi dăm autorizaţie pentru spectacol  religios. Nu este normal şi corect, fiecare avem bisericile noastre, mergem acolo, ne depunem rugăciunile şi ne închinăm, în parc lumea iese cu copiii la plimbare şi aude cum moare şi când moare nu ştiu cine, nu este normal. Cine a autorizat această activitate nu este corect”, a declarat Florin Ţurcanu.
Citeşte:
 Ţurcanu atacă directorul de la Urban Serv cu acte de sabotaj