Ţurcanu a evitat scena la Festivalul de Datini: N-am vrut să politizezGALERIE FOTO

 

A fost aproape de participanţii la Festivalul de Datini şi Obiceiuri „Din străbuni din oameni buni” şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, un iubitor ai tradiţiilor lăsate din moşi, strămoşi şi care a urmărit cu emoţie modul în care s-a desfăşurat manifestaţia.

Planuri măreţe pentru anul viitor

Pe timpul cât alaiul cu urători şi colindători s-a scurs pe străzile oraşului, Florin Ţurcanu a supravegheat totul din jeep-ul CJ-ului pentru ca ulterior să ajungă în Piaţa Revoluţiei la scena amenajată pentru artişti, alături de vicele Gheorghe Sorescu. Deşi prezenţa a fost numeroasă atât din rândul grupurilor din judeţ cât şi a cetăţenilor, Florin Ţurcanu şi-a făcut planuri mult mai măreţe pentru anul viitor.
Vreau să mulţumesc echipei care a organizat această acţiune, sunt convins că la anul va fi o acţiune mult mai amplă, în primul rând participanţii să fie mult mai mare şi în plus expunerea costumelor să fie pe o rază mult mai mare a municipiului. Invitaţia va fi pe măsură, noi nu am reuşit, am făcut poate o greşeală, trebuia să invit fiecare cetăţean din uşă în uşă să participe la aceste manifestări”, a declarat Florin Ţurcanu.

Festival şi-n primăvară cu paradă de costume populare

Şeful CJ a declarat că anul viitor acest festival va fi mult mai amplu, cu o participare mult mai numeroasă iar defilarea ar urma să se desfăşoare pe toate străzile din municipiu. În plus, Florin Ţurcanu a declarat că pe lângă acest festival, în primăvara anului 2014 va organiza o nouă acţiune, diferită de cea de astăzi.
Vom avea invitate toate formaţiile din judeţ şi din alte judeţe, vom premia toate formaţiile care s-au implicat la nivelul judeţului pentru crearea şi promovarea tradiţiei şi vom avea pentru prima dată parada costumelor populare. Azi am avut parada obiceiurilor, în primăvară la anul vom avea prima ediţie a paradei costumelor populare”, a mai spus Florin Ţurcanu.

"Nu am vrut să politizez această frumoasă acţiune"

Deşi în faţa Consiliului Judeţean s-au adunat în jur de 2.000 de botoşăneni, şeful CJ a scăpat ocazia de a se urca pe scenă pentru a se adresa mulţimii. Motivul ar fi faptul că nu a dorit să politizeze această manifestaţie. „Eu consider că acum în luna decembrie cetăţenii vor să-şi limpezească gândurile, să-şi cureţe sufletul şi cred că politică trebuie lăsată un pic mai la distanţă. Puteam să mă adresez în calitate de preşedinte al CJ dar cetăţenii mă cunosc, ştiu că am sprijinit această acţiune şi nu are rost să încerc să politizez acţiune frumoasă organizată de colegii de la Centrul de Creaţie”, a încheiat şeful CJ.
Numele lui Florin Ţurcanu s-a auzit totuşi pe scenă din gura directorului de la Centrul de Creaţie, Aurel Melniciuc care l-a amintit pe şeful său ierarhic ca principal actor în susţinerea amplei manifestaţii din dimineaţa zilei de duminică, 15 decembrie 2013. (G.E.)
CITEŞTE:
 Moldova, moldovenii şi Botoşanii şi-a etalat datinile şi obiceiurile în oraş – FOTO&VIDEO
[[banner]]
[[galerie-foto]]