TUPEUL incredibil al escrocului din Dorohoi: A venit la biserică cu o mașină cu girofar de poliție și a făcut o percheziție în interior

Scenele par desprinse din filme!

 

Bărbatul din Dorohoi, cunoscut ca „escrocul cu o mie de fețe”, a fost arestat la începutul lunii aprilie, după ce a înșelat un bărbat cu peste 10.000 de euro, dându-se  procuror și avocat și promițându-i că îl va ajuta să câștige un proces.

 

Detaliile privind modul în care a acționat dorohoianul Sorin Alin Verincianu (foto jos) sunt realmente incredibile, iar amănuntele care continuă să iasă la iveală îi surprind până și pe anchetatori.

 

Scenele desprinse parcă din filme s-au petrecut la Vicovu de Jos, județul Suceava, și au rezultat din ancheta coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

 

Între timp, Sorin Alin Verincianu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, procesul fiind pe rolul Judecătoriei Rădăuți.

 

 

A venit cu girofar de poliție și a început să caute un urmărit prin biserică

 

În luna martie a anului 2020, scrie Monitorul de Suceava, la o biserică neoprotestantă din Vicovu de Jos avea loc o slujbă. În incinta bisericii, în timpul slujbei, a intrat un necunoscut, care oprise mașina în fața locașului.

 

Ce a atras din start atenția a fost că necunoscutul a venit cu un BMW negru, cu girofar de poliție și cu stroboscoape luminoase, toate pornite. Necunoscutul a abordat pe un ton grav un îngrijitor al bisericii și i-a spus că este procuror și trebuie să intre în biserică.

 

Sub privirile credincioșilor speriați, individul a intrat în biserică, s-a urcat la balcon, spunând că el este procuror și caută o persoană suspectă pe care o urmăreşte. În scurt timp, necunoscutul care a fluturat și o legitimație falsă a spus că percheziția s-a încheiat și a plecat tot cu mașina cu girofarul pornit. Acest episod mai mult decât suspect nu a fost din păcate sesizat de nimeni din biserică la poliție.

 

 

După ce a dat buzna în biserică, l-a înșelat pe pastor

 

Ulterior, mai scrie sursa citată, după aproximativ două săptămâni, același ”procuror” l-a abordat pe pastorul Ilie T. De aici încolo, Sorin Alin Verincianu (identificat la luni bune de la comiterea faptei) a început să-și pună în aplicare planul. Cu ”autoritatea” pe care și-a arogase deja, a aflat că pastorul are un proces de 7 ani pentru o moștenire și i-a spus că, în calitatea sa de procuror, dar și de avocat în afara orelor de magistrat, îl poate ajuta să câștige procesul.

 

Escrocul a jucat tare din start, spunându-i pastorului că trebuie să achite taxe de 1.000 de euro pentru fiecare parte din proces. Cum era vorba de patru părți, a solicitat și primit, în primă fază, 4.000 de euro, susțin procurori. Avea să fie doar începutul, sub diferite pretexte legate de proceduri legale și etape procesuale, acesta înșelând victima cu suma totală de 56.450 de lei, pe parcursul a aproximativ trei luni de zile, rezultă din cercetări.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store