Tudorel Toader a ajuns la Botoșani pentru extensiunea Universității A.I. Cuza pentru viitorii studenți botoșăneni

Fostul ministru al Justiției se află în aceste momente în sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani.

 

A venit însoțit de doi prorectori si s-a întâlnit cu autoritățile locale și județene,  primarul Cosmin Andrei, respectiv președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. 

 

La discuții a luat parte și fostul ministru al Muncii, Marius Budai.

 

Pentru început se dorește deschiderea unei extensiuni a universității care să funcționeze în incinta Colegiului Național AT Laurian și care să aibă șase specializări.

 

După această întâlnire urmează a fi efectuate demersurile pentru obținerea autorizației provizorii care permite funcționarea celor șase facultăți la Botoșani.

 

 

Iar acestea ar putea fi funcționale efectiv din următorul an universitar, dacă din punct de vedere tehnic actul educațional poate fi făcut la Botoșani.

 

Vom reveni cu mai multe detalii de la această întâlnire

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store