Un accident grav, soldat cu mai multe victime a avut loc în cursul zilei de luni.
Membrii trupei DJ Project, Gino Manzotti şi Mira, sunt printre victimele accidentului rutier care a avut loc luni, pe DN7, în judeţul Vâlcea, când un TIR s-a răsturnat şi a lovit două maşini. Starea cântăreţilor este gravă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, a declarat corespondentului Mediafax că Gino Manzotti şi Mira au fost transportaţi la spitalul din Râmnicu Vâlcea. La spital a ajuns şi şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care, într-o curbă, s-a răsturnat pe sensul opus de mers, lovind maşina în care se aflau cântăreţii şi încă una care circula în spatele lor.
„La km 160+400m autotir înmatriculat Bihor care circula pe direcţia Pitesti-Rm. Vâlcea, pe fondul neadaptarii vitezei la condiţiile de drum, curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers acroşând două autoturisme care circulau pe direcţia Rm. Vâlcea-Piteşti! În urma impactului au rezultat 4 victime din care 3 rănite grav. Şoferul tirului este un bărbat de 56 de ani şi este rănit grav”, a declarat Popescu.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele.Trupa DJ Project a încheiat seria concertelor programate în prima zi de September Fest la Botoşani. (Sursa: Realitatea)