Mirel Manea, celebrul trompetist de la Botoșani, are succes pe plan profesional. După ce a făcut un show de excepție pe scena Ateneului Roman, la Gala premiilor Organizației Femeilor Liberale (OFL), artistul a pus-o de un turneu în mai multe orașe din țară.
Muzicianul de la Filarmonica de Stat Botoșani a postat pe rețeaua socială Facebook, în urmă cu câteva zile, un mesaj prin care își anunța prietenii virtuali că, după succesul înregistrat la una dintre cele mai impresionante săli de spectacole din București, a pornit într-un turneu național. Trompetistul, împreună cu membrii orchestrei sale, s-a fotografiat alături de latino-lover-ul Pepe.
”După succesul înregistrat pe scena cea mai mare a tării la Ateneul Roman,am început turneul național "Vă place Vintage Cover ? " prin opt oraşe din România. Astazi (n.r.: 25 martie) alături de Pepe ..împreuna aducem muzica bună şi pasiunea în sufletele spectatorilor, am umplut sala până la refuz astăzi la Focșani .. au răsplătit cu îndelungi aplauze efortul si talentul artiștilor din orchestra mea”, a scris Mirel Manea.
Postarea a stârnit reacții în rândul prietenilor virtuali care i-au dat sute de like-uri și tot atâtea comentarii pozitive: ”Putere de muncă, că de succes vă ocupați din plin. Vă salută cu mare plăcere NICO ȘI OVI din Suceava”, ” Mă bucur să vă revăd, talentaților!!!”, ” Vă așteptăm în Bucovina, la Rădăuți!!!!”. Mirel Manea este prim trompetist la Filarmonica de Stat Botoșani. (Ș.V.)