Liderii judeţeni ai PSD au făcut vineri dimineaţă câteva precizări referitoare la listele pentru alegerile locale de anul viitor. În cadrul unei conferinţe de presă, prima după în jur de două luni de pauză, social-democraţii au anunţat că vor nominaliza candidaţii la primăriile Botoşani şi Dorohoi, prin Gabriel Oprişanu şi Dorin Alexandrescu. „În acest context organizaţia judeţeană PSD Botoşani are un rol foarte, foarte important atât timp cât vor intra în competiţie şi trebuie să câştige”, a declarat senatorul Gheorghe Marcu. Acesta a precizat că şi listele de consilieri a USL vor fi dominate de oamenii PSD. „Numărul de consilieri, atât la CJ, cât şi la Consiliul Local vor fi stabiliţi în funcţie de rezultatul sondajului, asta înseamnă că ai noştri consilieri vor reprezenta peste 60%”, a mai afirmat preşedintele PSD Botoşani. În plus, social-democraţilor ar urma să le revină şi cele două posturi de vicepreşedinţi de la Consiliul Judeţean. (S.B.)