Capul de afiș al serii de 31 decembrie 2018 a fost Paula Seling, un artist complet și cu o voce inconfundabilă.
Paula Seling a ajuns însă în 2019 la Botoșani pentru că a trebuit să concerteze și pentru suceveni dar și pentru cei din Roman. A fost așteptată de miile de botoșăneni care s-au adunat în „inima orașului” pentru petrecerea din noaptea dintre ani.
Cu un zâmbet larg, Paula Seling s-a conectat cu publicul încă de la primele versuri. A interpretat piese cunoscute botoșănenilor care au fredonat cu ei și a intrat puțin chiar și pe „teritoriul muzical” al lui Nicu Alifantis, folosindu-se de versurile lui Nichita Stănescu.
Paula este un artist desăvârșit fiind și compozitoare. Alături de botoșăneanul Ovi Cernăuțeanu a participat la concursul Eurovision n anul 2010 unde românii s-au clasat pe locul 3. Alături de soțul ei, i-a cununat pe tinerii Andrada și Gabriel Tănasă.
Se simte ca acasă la Botoșani și este deja o fiică adoptată de botoșăneni. Paula Seling a încheiat concertul de Revelion al anului 2018, organizat de Primăria Botoșani, botoșănenii plecând acasă cu imaginea zâmbetului frumos de pe chipul ei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: