Trei zile de chef cu fotbal, pensionari scoşi la local şi trupe de renume la Dorohoi

 

După o pauză de un an, Zilele Municipiului Dorohoi, care se vor desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, sunt aşteptate cu deosebit interes. Organizatorii, Consiliul Local şi Primăria Dorohoi, au pregătit pentru această ediţie un program divers din care nu lipsesc manifestările culturale şi sportive, diferite concursuri, dar şi programe artistice şi concerte în care au fost invitaţi interpreţi şi trupe de renume.

De la concurs de pictură la recitaluri Celia şi HI-Q
Conform Realitatea Dorohoiană, ediţia din acest an va debuta vineri, în jurul orei 12, la Casa Municipală de Cultură,care va găzdui concursul de pictură „Artur Verona” şi vernisajul expoziţiei de lucrări realizate de participanţii la concurs precum şi festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări, ultimele două acţiuni urmând să se desfăşoare pe pietonalul din centrul oraşului. În jurul orei 17 se va da startul spectacolelor. Pe scena amplasată pe pietonal vor evolua Ansamblul „Mugurelul”, coordonat de profesorul Marcel Dupu, cu participarea interpretei de muzică populară Elena Mândrescu. Va urma un spectacol folcloric susţinut de Fanfara „Cordăreanca” urmat de evoluţia trupei KaraokeStil, care va asigura de altfel, prezentarea şi buna dispoziţie, în toate cele trei seri de spectacol. Programul zilei de vineri se va încheia cu recitalurile interpretelor Ramona Ursache şi Celia, iar la final recitalul trupei HI-Q.
Inaugurare de sală polivelentă, cupa “te iubesc Dorohoi”, concerte Bosquito şi Hara
Programul zilei de sâmbătă va cuprinde inaugurarea Sălii Polivalente, recepţionată de autorităţile locale în acest an, urmată de deschiderea întrecerilor la fotbal de sală, între echipele şcolilor şi liceelor dorohoiene, sub egida Cupei „Te iubesc Dorohoi”. În jurul orei 12, la Casa Municipală de Cultură se va desfăşura festivitatea de premiere a Concursului de poezie „Saşa Pană” iar începând cu ora 16, va avea loc Parada elevilor. Programul artistic din cea de-a doua seară a Zilelor Municpiului Dorohoi va fi deshis de evoluţia copiilor şi tinerilor ce activează în cadrul Casei Municipale de Cultură urmat de programe folclorice susţinute de Ansamblul de copii „Moştenitorii” şi Fanfara „Cordăreanca”. La finalul serii de sâmbătă, pe scenă vor susţine recitaluri interpretul Nelu Stratan urmat de trupele Bosquito şi Hara.
Nicola, Compact şi chef pentru pensionari
Duminică Stadionul Municipal „1 Mai”, va găzdui în jurul orei 11, un meci de fotbal între fostele glorii ale fotbalului dorohoian. Un eveniment deosebit va avea loc în jurul orei 12, când aproximativ 45 de cupluri, care au împlinit 50, 51 şi 52 de ani de căsnicie, vor fi sărbătorite într-un cadru festiv, la Restaurantul „Magica”, unde primarul Dorin Alexandrescu le va înmâna certificate omagiale. În jurul orei 13, Sala de Spectacole va găzdui concursul între licee, „Istoria Dorohoiului”, unde echipe de liceeni vor încerca să demonstreze cunoaşterea trecutului acestor locuri. Programul artistic al ultimei seri va începe la ora 17 printr-un program susţinut de Grupul „Voces”, coordonat de învăţătorul Paul Ciprian Mihai iar la final recitalurile susţinute de Alexandru Recolciuc, Nicola şi Trupa "Compact". Totul se va încheia ca de obicei cu un foc de artificii, pe care organizatorii îl caracterizează ca „ceva ce nu a mai fost până acum la Dorohoi”. În toate cele trei zile, pe pietonal vor fi prezenţi comercianţii de diverse produse culinare tradiţionale precum şi diverse instalaţii de jocuri şi recreere.