Trei tineri din Botoșani au OMORÂT un om pentru un curcan și niște țigări

Trei tineri botoșăneni au fost trimiși în judecată astăzi, 21 decembrie 2016, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie urmată de moartea victimei”.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Badalache Ionel, în vârstă de 25 de ani,Șuhanea Marius – Andrei, în vârstă de 26 de ani şi Coneagă Vasile – Daniel, în vârstă de 15 ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie urmată de moartea victimei”.

 

În perioada 20-22 noiembrie 2016, inculpaţii au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa numitului Aniţei Alexandru, în vârstă de 76 de ani, din satul Brehuieşti, comuna Vlădeni, județul Botoşani, căruia i-au aplicat multiple lovituri cu mijloace şi obiecte contondente, cu scopul de a-l deposeda de bunuri şi bani, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces şi care, în aceste împrejurări, au sustras din locuinţă mai multe pachete cu carne, un curcan viu şi câteva pachete cu ţigări marca „Ritm”.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”
Comunicat Parchet