Trei șefi cu securea deasupra capului și la ITM : Nu știm, nu ni se spune nimic

Stare de tensiune înaintea sărbătorilor de iarnă și pentru salariații din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Prin măsura de reorganizare, cel puțin doi dintre șefii instituției ar putea pleca acasă. Dacă nu toți trei.

 

Vizate sunt funcțiile de conducere care probabil ar urma să fie ocupate printr-un concurs, pentru noul post de director ce va conduce Direcția Județeană de Muncă și Securitate Socială. ITM este condus pe funcția de inspector șef de Stelian Mețler care nu iese în evidență din punct de vedere al activității și care nu este aproape deloc găsit la serviciu. Vineri de exemplu, secretara sa a transmis că este în concediu de odihnă. El ar fi menținut în fruntea ITM pe filiera PSD, printr-un grad de rudenie cu un lider din partidul cu trandafiri. Vizați mai sunt și adjuncții săi, Dan Moldovanu și Daniela Lozneanu care fie sunt trecuți pe funcții de șef serviciu, fie părăsesc instituția.
”Deocamdată noi nu știm nimic, nu am fost informați oficial, pe cale ierarhică, așteptăm să apară Hotărârea de Guvern și vom vedea”, a comentat situația Dan Moldovanu, inspector șef adjunct din ITM și persoana desemnată să preia atribuțiile lui Mețler.



În cazul său, odată cu promovarea concursului de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), fostul său post de execuție a dispărut.
”Am participat la concurs pentru o funcție de conducere și în acel moment a trebuit să mi se înceteze funcția de execuție. Acel post a dispărut. Prin reorganizare postul meu s-ar putea să se transforme în șef serviciu sau… nu știm. Nouă nu ni se spune”, a adăugat Dan Moldovanu. Cel mai probabil lucrurile ar urma să fie clarificate la începutul anului viitor când ar urma să apară și normele de aplicare a normativului. (G.E.)
 Se desființează două instituții de la Botoșani, cad vreo patru directori