TREI microbuze școlare, achiziționate printr-un program al Ministerului Dezvoltării, au ajuns la Botoșani – FOTO

Aceste microbuze școlare vor asigura transportul pentru elevii din trei comune ale județului.

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Consiliului Județean Botoșani se menționează că elevii din comunele Coțușca, Dângeni și Havârna, care au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, vor avea chiar de la începutul noului an școlar microbuze noi, sigure și moderne. 

 

„Aceste microbuze vin să completeze necesarul pe care îl are județul Botoșani. Consiliul Județean Botoșani a aplicat și obținut din PNRR o finanțare pentru achiziționarea de microbuze electrice. De asemenea, astăzi, am aprobat, într-o ședință de plen extraordinară, aplicația pe care o vom depune la finanțare pe Fondul de Mediu pentru a achiziționa alte 18 microbuze școlare. Știm că necesarul de microbuze este foarte mare. Ca autoritate județeană căutăm cele mai bune soluții pentru a asigura transportul elevilor”,

a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Aplicația pregătită pentru Fondul de Mediu are o valoare de 25 de milioane de lei. Se vor achiziționa 18 microbuze, din care 2 pentru școlile speciale și 16 pentru școlile din județ. Cheltuielile neeligibile vor fi asigurate din bugetul județean.

 

La sfârșitul lunii iunie, Consiliul Județean a aplicat pe PNRR pentru obținerea unei finanțări PNRR în valoare de 6.097.560,97 de euro, fără TVA, pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice. Cererea de finanțare a fost declarată eligibilă, urmând a fi semnat contractul de finanțare și să se demareze procedurile de achiziție. Și în cazul acestui proiect, cheltuielile neeligibile și diferențele rezultate din implementare vor fi asigurate de către Consiliul Județean.