Botoșăneanul în vârstă de 20 ani a ajuns la spital după verificările polițiștilor.
La data de 29 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Botoșani, a avut loc un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vorona, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe strada Dimitrie Pompeiu ar fi intrat într-un alt autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile, care la rândul său a lovit alte două auto, de asemenea, parcate pe marginea părții carosabile, rezultând doar pagube materiale.
În urma testării cu apartul etilotest a tânărului, de 20 de ani, valoarea indicată a fost de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
(Foto: depositphotos)