Trei directori de la Modern Calor judecați pentru fapte de corupție, dosarul reluat de la zero la Tribunal, s-a ivit și o dublă calitate

Așa cum s-a întâmplat și în alte cauze judecate de Secția Penală a Tribunalului Botoșani, și procesul care vizează actuali și foști directori sau angajați ai regiei de termoficare a fost reluat de la zero, după aproximativ un an de zile în care s-a administrat o parte din probatoriu.

 

Încă un proces reluat de la zero

 

Dosarul a fost trimis în instanță spre finele anului trecut. Au avut loc mai multe înfățișări cu audierea a peste 20 de martori propuși de ambele părți.

 

Judecătorul din completul care a judecat acest caz s-a pensionat între timp, iar dosarul a ajuns la alt magistrat pentru care probele adunate deja la dosar sunt opozabile și nu pot fi luate în considerație.

 

Drept urmare s-a dispus reluarea cercetării judecătorești.

 

Jurist cu dublă calitate

 

La termenul de marți, 3 decembrie 2019 o parte dintre avocații apărării au avut o serie de pledoarii la care au achiesat toți apărătorii în cele din urmă, și la care s-a solicitat înlocuirea reprezentantului legal al societății Modern Calor, juristul Ambrusie Nicoleta, pentru dublă calitate.

 

Unul dintre avocați a indicat că societatea de termoficare nu este reprezentată în conformitate cu cerințele legii deoarece Ambrusie Nicoleta are și calitate de reprezentant legal dar și de martor în lucrări.

 

Iar Modern Calor trebuie să desemneze o altă persoană care să-i reprezinte interesele în instanță.

 

Procurorul DNA a reacționat și a arătat Ambrusie Nicoleta a participat deja la audieri de martori și administrarea unor probe, astfel că nu mai poate fi vorba despre audierea ei în calitate de martor, declarațiile sale putând fi influențate de dubla calitate.

 

În replică avocații au pledat că martora a fost propusă tocmai de procurorii DNA care opunându-se își atacă practic propriul rechizitoriu.

Și că audierea juristului amintit este importantă în sensul în care și-a dat avizul de legalitate pe contractul de servicii pus sub semnul întrebării de DNA, fiind singura persoană cu studii juridice din Modern Calor.

 

Procurorul de ședință a intervenit din nou sugerând că Ambrusie Nicoleta poate să aibă și calitatea de reprezentant legal și să dea și declarații în fața instanței.

 

Jurista audiată prima în proces

 

Judecătorul a concluzionat că în acest proces primează aflarea adevărului astfel că Ambrusie Nicoleta va fi audiată în calitate de martor iar Modern Calor, până la termenul viitor va trebui să-și desemneze alt reprezentant.

 

Ambrusie Nicoleta va fi audiată așadar alături de alți trei martori, printre care și consilierul local Călin Bosovici, prezent și la acest termen. În sala de judecată, cu excepția lui Ion Diaconu s-au aflat toate persoanele trimise în judecată, inclusiv Florin Sandu și Denisia Agapie.

 

Cinci persoane cu funcţii de conducere în cadrul SC Modern Calor SA Botoşani au fost trimise în judecată de DNA Suceava pentru fapte de corupție.

Directorul general Florin Sandu, cel tehnic - Ion Diaconu şi cel economic, adică Denisia Agapie sunt acuzaţi de “abuz în serviciu”.

 

Claudiu-Mihai Ursache, șef serviciu financiar contabil în cadrul societății și Cristian Puflea, șef atelier exploatare furnizare dispecerat au fost trimiși în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. Pentru aceleași infracțiuni sunt judecați și doi reprezentanți ai societății Elsaco, respectiv Aurelian Anghelache și Ovidiu Butnaru.

 

În rechizitoriu, procurorii au arătat că: „La data de 19 iunie 2013, între SC Modern Calor SA (societatea de termoficare din municipiul Botoșani) și o asociere de firme al cărei lider era inculpata SC Elsaco Electronic SRL, a fost încheiat un contract de mentenanță a unor grupuri de producere a energiei termice (module de cogenerare). Contractul a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și la un preț supraevaluat, documentul respectiv fiind semnat și de inculpatul Sandu Florin, în calitate de director general al SC Modern Calor SA Botoșani.”

 

De asemenea, “în perioada 21 iunie-15 octombrie 2013, Elsaco ar fi emis 3 facturi fiscale, aferente serviciilor de mentenanță prestate în perioada 16 noiembrie 2012-30 iunie 2013, în valoare de 1,1 milioane lei fără TVA, care au fost acceptate la plată de către inculpații Sandu Florin, Diaconu Ion și Agapie Denisia-Paula, deși serviciile respective nu fuseseră prestate în realitate (existând o discrepanță evidentă între perioada prestării serviciilor facturate și data intrării în vigoare a contractului). La aprobarea la plată a celor trei facturi au contribuit și inculpații Ursache Claudiu-Mihai, care a acordat viza de control financiar preventiv și Puflea Cristian, care a confirmat realitatea serviciilor prestate”.

 

Procurorii consideră că SC Modern Calor a fost prejudiciată cu 2,3 milioane lei.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store