Trei copii şi bunica lor blocaţi într-o casă căreia i s-a dat foc

 

O familie din comuna botoşăneană Blândeşti şi-a pierdut o parte din avere într-un incendiu provocat. Persoana care a incendiat una dintre anexele din gospodăria Lăcrămioarei G. a legat cu sârmă uşa de acces în locuinţa unde dormea proprietara casei şi trei nepoţi.
Puţin după ora 2.00, unul dintre nepoţi şi-a dat seama că sunt blocaţi în casă şi a solicitat ajutorul pompierilor. Aceştia nu ştiau că anexa, care era situată în spatele imobilului unde dormeau, ardea. Unul dintre vecini a observat flăcările şi a cerut şi el sprijinul pompierilor, după care i-a eliberat pe cei patru din captivitate. Sesizaţi, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-au deplasat la locul indicat cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările cuprinseseră bunurile din cele două încăperi ale anexei şi o parte din acoperiş.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 9 pompieri, timp de aproximativ 2 ore. Aceştia au scos din flăcări şi o butelie, evitând astfel o explozie. Flăcările au distrus cca. 60 m.p. din acoperişul casei, mobilierul din cele două încăperi ( paturi, dulapuri, scaune, mese), un televizor, un frigider, un aragaz, precum şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Valoarea pagubelor se ridică la cca. 8.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 60.000 lei. Cazul a fost preluat de poliţiştii din Blândeşti.