Trei capete căzute în super avaria de la Termica

 

vasile-costiuc-termica-150x150Trei angajaţi ai societăţii comerciale Termica au fost sancţionaţi disciplinar, după ce au fost găsiţi vinovaţi de producerea avariei din noaptea de 26 spre 27 ianuarie, în urma căreia populaţia municipiului Botoşani, beneficiară de încălzire în sistem centralizat, a rămas fără energie termică. Astfel, în urma unei anchete administrative, conducerea Termica a decis încetarea contractului de mandat al directorului tehnic Vasile Costiuc şi desfacerea contractului individual de muncă al dispecerului de serviciu Ioan Pandelea. Totodată, la propunerea comisiei de anchetă, directorul societăţii de termoficare, Ion Diaconu, a dispus sancţionarea pecuniară a şefului se secţie Gică Sandu, care va avea salariul diminuat cu 10% timp de o lună. "Măsurile au fost dictate în baza unui raport întocmit de o comisie special constituită, care a stabilit persoanele vinovate de incidentul pe care noi nu ni l-am dorit şi pe care îl regretăm. Este clar că avaria a fost produsă de o eroare umană, iar cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere", a declarat directorul Ion Diaconu. Oficialii Termica susţin că au luat măsuri administrative pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete. Totodată, producătorul de energie termică asigură populaţia că va urmări îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor prestate, atât prin efoturi umane, cât şi investiţionale.