Trei candidaţi rîvnesc la postul lui Oroşanu

 

sindicatul Impact (Medium)Trei persoane din sistemul de asistenţă socială şi-au depus deja dosarele pentru ocuparea postului de preşedinte al Sindicatului Impact. Alegerile vor avea loc pe data de 16 ianuarie începînd cu ora 10:00 cînd este programată Adunarea Generală a Sindicatului Impact, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 250 de delegaţi cu drept de vot, în vederea alegerii atît a preşedintelui, vicepreşedintelui, dar şi pentru ale posturi din cadrul Biroului Executiv. „Înscrierea delegaţilor se face pînă vineri, 8 ianuarie, orice membru de marius orosanu (6)sindicat poate să participe la acestă adunare, în acea zi vor avea loc alegeri pentru posturile vacante din cadrul sindicatului cum ar fi cel de preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general, vicepreşedinte, secretar executiv unde sunt trei posturi vacante, fiind practic scoase pentru alegeri cinci funcţii”, a declarat Marius Oroşanu, lider Sindicatul Impact. Actualul lider de sindicat a anunţat deja că va renunţa la acest post încă din decursul lunii decembrie a anului trecut, din motive personale. Pînă la data de astăzi, la sediul sindicatului au fost înregistrate două candidaturi cu documentaţie completă în persoana lui George Bursuc, actual funcţionar public şi salariat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Nicolae Macovei, fost şef al Complexului de Apartamente din Dorohoi, care în prezent activează în cadrul comisiei pentru protecţia persoanelor cu handicap. Intenţia pentru candidatură a fost anunţată de asemenea şi de Marius Pohoaţă, actual şef al Centrului de Recuperare a Copiilor cu Handicap „Sfîntul Spiridon”, dar care încă nu şi-a depus dosarul complet. Alte cîteva persoane s-au prezentat la sediul sindicatului pentru a obţine informaţii în vederea criteriilor de înscriere şi participate la alegeri, urmînd ca ulterior să se decidă spre ce posturi vor opta să candideze, în funcţie de concurenţă. Marius Oroşanu susţine că, cel mai probabil va rămîne pe funcţia de preşedinte al Cartel Alfa.