Trei candidaţi pentru funcţia de adjunct la ITM

 

Trei persoane s-au înscris până la acest moment la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru funcţia de inspector şef adjunct în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în fruntea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani.
Doi dintre aspiranţii la postul de conducere activează sau au activat în domeniu în timp ce un al treilea provine din mediul privat. Concursul va avea loc la sediul ANFP din capitală joi, 29 noiembrie 2012 când candidaţii vor susţine u număr de trei probe, respectiv cunoştinţe în utilizarea calculatorului, proba scrisă şi interviul. Cei trei candidaţi înscrişi până la acest moment sunt: Dan Moldovan, Dan Constantinică şi Mircea Constantin. „Mircea Constantin a fost inspector la ITM Botoşani şi prestator de servicii în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, Dan Constantinică este patron iar celălalt este inspector de muncă la compartimentul relaţii de muncă. S-ar putea totuşi să fie înscrişi şi alţii”, a spus Stelian Meţler, inspector şef ITM. ANFP a scos la concurs postul de conducere şi pe data de 9 octombrie 2012, pe atunci fiind înscrişi patru candidaţi, nici unul nereuşind să promoveze. Doi dintre aspiranţii de atunci îşi încearcă din nou norocul vineri, 29 noiembrie.
CITEŞTE:
 Încă o ruşine la un concurs pentru şefia unei instituţii: a picat la proba de calculator