Trecutul tulburător al fetei gravide, căzute de la etaj: Statul i-a ”răpit” fetița, iar ea a mai avut gânduri sinucigașe

Noi detalii au ieșit la iveală în cazul tinerei din Botoșani care a fost aruncată de către presupusul iubit, de la etajul II al unui bloc situat pe strada Grivița, în urma unor schimburi de replici acide. Fata, însărcinată în patru luni, nu are o situație familială bună tocmai de aceea ar fi încercat la un moment dat să se sinucidă.

 

Alina M., în vârstă de 27 de ani a văzut aseară moartea cu ochii, asta deoarece tânărul Cătălin Bercea, pe care abia îl cunoscuse într-un parc din municipiul Botoșani, a aruncat-o ca pe o pungă de gunoi, de la etajul II, al unui bloc. Conflictul ar fi degenerat din cauza faptului că Alina, însărcinată fiind, ar fi refuzat o partidă de sex. Indignat, Cătălin nu a suportat refuzul și a făcut un gest care îl va costa scump, căci acum este cercetat de polițiști pentru tentativă de viol.


În ceea ce o privește pe botoșăneanca de 27 de ani, se pare că are o poveste de viață înduioșătoare. Alina nu este la prima sarcină, ea mai are o fetiță din altă relație care a fost luată în grija statului.

„Fata a fost instituționalizată într-adevăr la ”Micul Prinț” din Botoșani, însă la începutul anului a plecat și s-a mutat la niște prieteni din Dorohoi, am înțeles. Ea mai are o fetiță de doi ani pentru care s-au impus măsuri de protecție”, a declarat Camelia Popa, directorul Centrului Maternal Micul Prinț din Botoșani.

Un alt amănunt tulburător din viața fetei este acela că anul trecut a încercat să-și pună capăt zilelelor, ajungând la spital cu plagă autoeliptică la antebraț. Alina se află în evidența medicilor de pe Secția de Psihiatrie, având tulburări de comportament.  

Reamintim că în noaptea de miercuri spre joi, Alina M. a alertat pompierii și polițiștii după ce, potrivit primei ipoteze, aceasta ar fi fost aruncată de la etajul II de către un tânăr. Ulterior ancheta Poliției a dezvăluit o cu totul altă variantă: fata s-a aruncat de la balcon ca să scape de un presupus viol.

(C.B.), (Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43647:Ipoteză ULUITOARE în cazul fetei căzute de la etaj: S-ar fi aruncat singură din disperare ]]