În nordul extrem al Moldovei, în mijlocul unor codrii seculari se află un adevărat „traseu al meditației”, puțin cunoscut, dar extrem de apreciat de împătimiții de plimbări în natura sălbatică.
Acesta traversează pădurea prin locuri nebănuite, pe marginile unui masiv de calcar.
De multe ori traseele montane sau drumețiile lungi prin marile păduri din zonele turistice se pot dovedi obositoare și greu accesibile turiștilor fără o condiție fizică deosebită sau experiență ca montaniarzi. Există însă și zone sa trasee foarte accesibile care oferă plăcerea plimbării prin mijlocul naturii sălbatice, pe cărări înguste și teren accidentat, fără un efort deosebit dar cu satisfacții spirituale aparte.
Unul dintre acestea, cunoscut mai degrabă localnicilor și turiștilor din județele nord-moldave, se află în județul Botoșani. Amatorii de plimbări prin natură care-l descoperă îl numesc ”traseul meditației„ pentru senzațiile pe care le încearcă străbătându-l. Poate fi parcurs în maxim o oră și jumătate dus întors, dar peisajul și experiența sunt de neuitat.
„Eu când am probleme, perioade stresante, nu găsesc soluții la ceva, eu acolo mă duc. Se întâmplă ceva magic. După ce-l parcurgi parcă ți se așază gândurile, efectiv găsesc soluții la toate. Plec, încărcat de liniște, relaxat, optimist„, spune Marius un drumeț, venit tocmai din județul Iași.
Acest traseu se află în comuna Vorona, județul Botoșani. Vorona se află la 20 de kilometri de municipiul Botoșani și este una dintre cele mai pitorești comunități rurale din nordul Moldovei, primind de altfel, ani la rând, distincția de sat cultural al României. Dincolo de istoria îndelungată și tradițiile păstrate cu sfințenie, Vorona este un loc dominat de codrii seculari.
În mijlocul acestor păduri puțin străbătute se află și un schit de călugări, devenit loc de pelerinaj mai ales că adăpostește moaștele unui sfânt făcător de minuni, Cuviosul Onufrie. De altfel, acest „traseu al meditației” se leagă de viața Cuviosului Onufrie. Acesta duce de fapt la chilia în care, acum 300 de ani, acest pustnic și-a petrecut mare parte din viață. Povestea lui Onufrie este fascinantă. A fost un nobil rus, al cărui nume a rămas necunoscut, care a trăit la Odessa, în secolul al XVIII lea.
Continuarea pe Adevărul