Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către Lidl Germania a reţelei de magazine Plus din România, apreciind că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei, potrivit unui comunicat al autorităţii. Tranzacţia a fost iniţial notificată Comisiei Europene, dar aceasta a transferat cazul spre analiza autorităţii de concurenţă din România.
”Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. Analiza Consiliului Concurenţei a relevat faptul că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei”, se arată în comunicat. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei precizează că prin preluarea magazinelor Plus, Lidl intră în România şi pe segmentul discounterilor, pînă acum fiind prezent pe piaţa autohtonă doar cu lanţul de hipermarketuri Kaufland.
Un Lidl trebuia deschis în 2009-2010
Lidl este o reţea germană de magazine tip discounter ce activează pe piaţa comercializării cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de consum curent în 23 de ţări din Europa. Grupul din care face parte Lidl este prezent pe piaţa românească prin intermediul Kaufland. La Botoşani Plus s-a dechis în 2006, iar Kaufland în 2010, cele două magazine fiind vecine în municipiu. În toamna anului trecut Gheorghe Ciubotaru, acţionarul de la Electroalfa, a demarat procedurile pentru deschiderea unui magazin cu marca Lidl în zona fostei benzinării de lîngă sediul Clubului Sportiv din Calea Naţională, însă iniţiativa nu s-a mai concretizat, deşi în noiembrie ajunsese să fie dezbătută inclusiv în Consiliul Local.