Tranzacția anului pentru o sumă fabuloasă: Lanț de magazine din Botoșani vizat

Tranzacția de 1,3 miliarde de euro a fost încheiată la finalul anului 2023 și va fi finalizată în trimestrul patru al anului 2024.

 

Achiziția lanțului de magazine Profi

 

Consiliul Concurenţei și Comisia Europeană au dat undă verde tranzacției prin care Delhaize ''The Lion'' Nederland BV, compania care deține lanțul de supermarketuri Mega Image, achiziționează retailerul Profi.

 

Prin achiziția lanțului de magazine Profi, cei de la Mega Image vor adăuga în portofoliu 1.650 de magazine și vor domina piața magazinelor de proximitate.

 

Frans Muller, președinte și CEO Ahold Delhaize

„A fost un trimestru aglomerat, deoarece am lansat strategia noastră „Să creștem împreună”, pe plan intern și extern. Credem că avem un set foarte convingător de ambiții, care, dacă vor fi îndeplinite, vor produce o creștere puternică pentru compania noastră. În același timp, am observat o dinamică puternică și în creștere la mărcile noastre în ambele regiuni. Pe măsură ce inflația s-a temperat și oportunitățile promoționale au crescut, susținute de vânzători, mărcile noastre au continuat să ofere o valoare deosebită pentru clienți, prin programele de fidelizare și sortimentul larg de produse naționale și marcă proprie și oferind o experiență de cumpărare bună atât online cât și în magazin”

 

1,3 miliarde de eruro, cea mai mare tranzacție

 

La finele lunii octombrie 2023, Fondul de private equity MidEuropa anunţa, printr-un comunicat, că a încheiat un acord privind vânzarea Profi Rom Food către Ahold Delhaize, din care face parte şi lanţul Mega Image, pentru suma de 1,3 miliarde de euro, scrie stiripesurse.ro.

 

Vânzarea Profi către Ahold Delhaize reprezenta cea mai mare tranzacţie pe segmentul de produse alimentare din Europa continentală care implică un fond de private equity. 

 

Robert Knorr, managing partner în cadrul MidEuropa

“Vânzarea Profi este al doilea exit al MidEuropa cu o valoare de peste 1 miliard de euro în sectorul de retail din Europa Centrală, continuând succesul nostru cu Zabka, unde am construit un lider pe piaţa poloneză de magazine de proximitate. Vânzarea către Ahold Delhaize atestă valoarea strategică pe care am adăugat-o la succesul Profi şi marchează un nou reper important pentru MidEuropa, consolidându-ne reputaţia de generare a unor profituri atractive şi lichidităţi semnificative pentru investitorii noştri. Vânzarea Profi este, de asemenea, o tranzacţie foarte importantă pentru regiunea Europei Centrale, unde se află în continuare unele dintre companiile cu cel mai mare potenţial de creştere din Europa”

 

De asemenea, tranzacţia era cea mai mare de până la acel moment pe segmentul alimentar din Europa Centrală şi de Est, însă a fost condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare, fiind preconizat a se finaliza în 2024.

 

(Foto: Shutterstock)