Transportatorii o pun iar de-un protest? Polițele RCA cresc. Iar

Prețurile RCA ar putea crește din luna mai. Se revine la nivelul ridicat de dinainte de plafonare.

 

Aceste polițe asiguratorii ar putea crește din luna mai, după ce în luna noiembrie s-a adoptat plafonarea tarifelor pe o perioadă de șase luni. O soluție pentru împiedicarea creșterii prețurilor este apariția unor noi competitori pe piața asigurărilor, a declarat Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR).

 

Viorel Vasile spune că, până în luna mai, prețurile RCA nu vor suferi nicio modificare și că rămâne de văzut ce se va întâmpla după acel moment.

 

„Până în luna mai, nu se va întâmpla nimic. Preţurile vor rămâne la fel. Întrebarea este ce se întâmplă după luna mai. De aceea, noi am susţinut mereu că singurul mod în care se poate regla piaţa este concurenţa şi apariţia unor noi competitori în piaţă. Preţurile din 2014 până în 2016 au crescut cu vreo 80%, în medie. În 2016, la presiunea străzii, am plafonat tarifele şi ne aşteptăm ca în mai 2017, când se termină plafonarea, deşi noi nu am făcut nimic, pentru că nu s-a făcut nimic, preţurile să nu ajungă la nivelul la care erau în noiembrie, când am făcut plafonarea. E fals”, a spus Viorel Vasile, potrivit capital.ro.

 

Președintele PRBAR mai spune că, singura soluție pentru ca tarifele să nu crescă din luna mai este apariția unor noi competitori pe piața asigurărilor.

 

„Singurul mod în care se poate face, se poate regla piaţa este apariţia unor noi jucători. Aceşti noi jucători sunt deja «în schemă».  Este singurul mod în care preţurile se pot reaşeza, apariţia unei competiţii în piaţă. Sentimentul meu e că în luna mai preţurile se vor aşeza cum erau înainte de plafonare”, a mai afirmat preşedintele PRBAR.

 

În luna noiembrie, Guvernul a adoptat plafonarea în ceea ce privește noile tarife RCA pe timp de șase luni. În aceeași ședință s-a votat și o anexă cu prețurile maxime la care pot fi vândute polițele.

 

Înainte de această decizie, mai mulți transportatori de la Botoșani au organizat o amplă acțiune de protest nemulțumiți fiind de prețurile ridicate pe care trebuiau să le plătească pentru vehiculele de mare tonaj.