Tramvaiele se opresc parţial câteva zile pentru o investiţie de 100.000 $

Circulaţia tramvaielor în jumătate de oraş va fi întrerută săptămâna viitoare. SC Eltrans SA a decis sistarea curselor pe linia 102, zona industrială – capătul lui 1 pentru punerea în opera a unei investiţii de circa 350.000 de lei.

 

Lucrările se vor desfăşura la intersecţia străzilor Primăverii cu George Enescu şi vor viza înlocuirea şinei curbate. Calea de rulare a tramvaielor va fi decapată şi se vor monta traverse noi care apoi vor fi acoperite cu un strat de asfalt. Conducerea societăţii Consiliului Local Botoşani speră ca lucrările să fie executate în cinci zile.
„Noi vrem să o facem cât mai repede posibil, ca să dăm drumul la circulaţie deoarece nici nouă nu ne convine să nu efectuăm cursele. Fiind în curbă, uzura şinelor este mai mare, frecarea mai puternică şi se erodează mai repede”, a declarat Paul Şmit, director general SC Eltrans SA.
Lucrările vor fi efectuate de o firmă din Suceava, desemnată în urma unei licitaţii, iar linia este de import deoarece în România nu există un producător pentru şine de tramvai. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Am găsit directorul de la stat care munceşte până la 10 noaptea şi chiar după – GALERIE FOTO