Într-un proces de reabilitare care datează deja de foarte mult timp, viitorul Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani nu pare nici acum clar. Directorul instituției culturale, Traian Apetrei, și-a exprimat despre ceea ce se întâmplă la momentul actual cu clădirea.
Traian Apetrei este de părere că nu ar mai trebui să fie căutate motivele pentru care s-a ajuns la această situație ci, mai degrabă, să fie identificate soluțiile pentru ieșirea din acest impas.
Din punctul meu de vedere, am intrat în faza în care prioritatea numărul 1 este să avem un factor de decizie cu adevărat interesat de aducerea acestui obiectiv la starea dorită, de finalizare a lucrărilor. Mi se pare chiar mai important decât banii ca atare. Deci un factor ce trebuie să găsească sursa de finanțare în această situație, fără să ne mai întoarcem la întrebarea de ce s-a ajuns aici, pentru că am putea comenta foarte pe larg acest subiect și sunt opinii diferite - Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu.
Conform acestuia, este important ca această clădire emblematică să fie adusă la forma dorită, ca această generație de actori să nu sufere din cauza diferitelor divergențe și nepotriviri ce au apărut la mai multe secțiuni, de la proiectare, construcție sau descoperiri despre care nu se știa până acum.
Traian Apetrei spune că zona în care s-a intrat cu acest subiect nu e una îmbucurătoare:
“Cred că trenează lucrurile, se așteaptă nepermis de mult. Am intrat cu acest obiectiv într-o zonă ce nu-i prea lăudabilă pentru Municipiul Botoșani, adică a ratării, până la urmă, în termeni absoluți, a unei finanțări de 5 milioane de euro, care nu-i de ici de colo.
De asemenea, există o diferență majoră dintre o sală de teatru și una improvizată:
Între timp s-a adăugat această latură umană, adică nu-i vorba doar de cărămizi, fier, beton și lucruri de genul. E vorba de o generație de actori care e ținută departe de scena profesionistă, mă refer la scenotehnica necesară, la ambientul necesar. Un teatru e un teatru și nu poate fi egalat oricât am cosmetiza noi o sală de casă de cultură. Acolo pubicul se simte altfel, se pot aduce și alte activități artistice. Era, și prin clădire, o instituție de la kilometrul 0 al culturii botoșănene. E motivul pentru care trebuie privită cu o responsabilitate mai mare decât orice altceva de pe la marginea orașului sau alte obiective.
Totuși, se pare că există și o parte bună, deoarece publicul pare că nu a abandonat ideea de a merge la teatru:
Publicul vine în aproape aceeași măsură, a fost o vreme foarte apropiat de noi și a existat o etapă a entuziasmelor, în care botoșănenii erau foarte bucuroși că vor avea un teatru foarte frumos, splendid și pe gustul așteptărilor lor. Acum există un anumit sentiment de dezamăgire față de această întârziere prelungă. Se pare că nu se conturează mare lucru la orizont
Teatrul Mihai Eminescu este o instituție emblemă pentru județul Botoșani iar clădirea în care a funcționat datează de peste 100 de ani.
(B.O.)