Accidentul a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 7:00.
În evenimentul rutier a fost implicată doar mașina preotului paroh din Slatina de Criş.
Autoturismul la a cărui volan se afla Avram Matcău a intrat într-un cap de pod pe drumul Slatina de Criş – Dezna, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Aradon.
Preotul paroh a decedat în urma impactului. Echipajul de descarcerare de la Sebiș a intervenit pentru scoaterea victimei din mașină. Polițiștii au efectuat cercetări privind cauzele producerii accidentului rutier, stabilindu-se că şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 22, dinspre Slatina de Criş spre Dezna, într-o curbă, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. Poliţiştii continuă cercetările”, a declarat inspectorul de poliţie Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.