Botoșăneanca a fost transportată la spital, starea sa fiind una stabilă.
O tânără în vârstă de 24 de ani a născut, într-o locuință din Neamț, un făt mort.
Nenorocirea a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5:00, când un echipaj de Ambulanță a fost solicitat în localitatea Valea Ursului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal din Roman, scrie publicația știrineamt.ro
Potrivit reprezentanților spitalului din Roman, pacienta era hipertensivă și însărcinată în 36 de săptămâni. Acum este stabilă.
Din primele informații, tânăra este din județul Botoșani și se afla la imobilul socrilor săi din localitatea Valea Ursului.
„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.” a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.