Tragedie la Botoșani: Adolescent de 16 ani găsit mort în fântâna din curtea casei - FOTO

 Sfârșit tragic pentru băiat din județul Botoșani. 

 

Un adolescent de 16 ani, din comuna Manoleasa, dat dispărut de către familie a fost găsit decedat în fântâna din curtea casei părintești, de către pompieri.

 

Părinții au sesizat lipsa baiatului în această dimineață și l-au căutat prin curte. Lângă fântână au găsit tableta și șlapii, moment în care au solicitat sprijinul pompierilor.

 

 

Apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 08.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Unul dintre pompieri a coborât în fântâna adâncă de cca. 20 de metri și, ajutat de ceilalți colegi, l-a adus la suprafață.

 

Din  nefericire, echipajul  medical prezent la fața locului a constatat decesul.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store