TRAGEDIE: Apel la 112 în timpul unui botez, bebelușul a murit în această dimineață

Un copil în vârstă de o lună și jumătate, care a intrat în stop cardio-respirator duminică, 31 ianuarie, în timp ce era botezat, a murit în această dimineață.

 

S-a întâmplat la Suceava. Bebelușul a decedat în jurul orei 6.00, la secția de anestezie și terapie intensiva (AȚI), unde a fost intubat și ventilat mecanic. 

 

Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții faptă va fi încadrată la ucidere din culpă.

 

Bebelușul a fost resuscitat în biserică, după ce a fost scufundat de preot în cristelniță. Acesta a fost readus la viață, dar starea sa era foarte gravă.

 

 

Bebelușul a fost transportat la spital în stare gravă

 

Atunci când bebelușul urma să fie botezat, respectiv udat cu apa din cristelnița Bisericii "Sf. Constantin și Elena" din orașul Suceava, preotul l-a scufundat de mai multe ori în apă, iar acesta a aspirat foarte multă apă, scrie Monitorul de Suceava.

 

Protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că "botezul se face prin întreită cufundare, după rânduielile Bisericii", transmite publicația citată.

 

"După câteva minute preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD", a afirmat protopopul Budeanu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store