Obiceiul crucilor de gheaţă de Bobotează este unul răspândit în mai multe zone , numeroase parohii făcând diligenţele necesare pentru a obţine gheaţa necesară confecţionării unor cruci pe care le pun în curtea bisericii.
În mai multe sate din Suceava există o tradiţie de Bobotează, a confecţionării unor cruci de gheaţă în Ajun. În fiecare an se fac cruci de gheaţă, mai ales că gerul şi zăpada permit acest lucru. Pentru oamenii din comuna suceveană Bosanci, crucea de gheaţă are o mare însemnătate, tocmai de aceea sătenii promit că această tradiţie, păstrată de sute de ani, nu va pieri niciodată din localitatea lor.
Una dintre localităţile unde se păstrează obiceiul confecţionării crucilor de gheaţă şi amplasării lor în curtea bisericilor este comuna Bosanci. Datorită tradiţiei îndelungate şi întrucât pompierii voluntari au experienţă îndelungată în extragerea gheţii din pârâuri şi mai ales iazuri, cei din Bosanci au ajuns chiar să „exporte” gheaţa către alte biserici din diverse localităţi. Peste 20 de cruci de gheaţă au fost făcute din gheaţa luată de la Bosanci.
Primele 15 cruci au fost făcute până în Ajunul Bobotezei, cele mai multe fiind luate de la voluntarii Serviciului de Pompieri de la Bosanci care au tăiat blocuri mari de gheaţă, de pe un iaz, cu ajutorul unor drujbe şi le-au adus la mal cu nişte cârlige lungi de peste doi metri. Trei din cele 15 cruci au fost trimise la bisericile ortodoxe din localitate – Biserica „Sfântul Gheorghe”, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Cumpărătura, iar celelalte 12 au fost trimise la lăcaşuri de cult din alte localităţi ale judeţului cum ar fi satul Plăvălari din comuna Udeşti, câteva biserici din municipiul Suceava, dar şi la o comună din judeţul Botoşani.
Grosimea gheţii este, de obicei, de 15 de centimetri pentru a fi crucea mai trainică. Anul acesta, ca şi în alţi ani, gheaţa a fost luată din iazul cunoscut cu numele „Parţâc”, însă au fost ani când cei de la Bosanci au fost până la munte ca să aducă gheaţă pentru a confecţiona crucile deoarece în zona de deal era mai cald şi stratul de gheaţă era subţire.
Şi în acest an, stratul de gheaţă de la iazul Parţâc nu a fost atât de gros la mal, de aceea s-a luat gheaţa din mijlocul iazului.
La Bosanci, tradiţia crucilor de gheaţă pentru Bobotează s-a născut în 1867, când a fost un incendiu foarte mare şi ar fi ars în jur de 40 de case. De atunci, oamenii au decis să facă acele cruci de gheaţă ca că-i protejeze de evenimente nedorite, iar acest lucru îl lasă pe seama pompierilor din serviciul voluntar al comunei, serviciu cu o tradiţie foarte veche în comună.
De atunci ei se apucă de treabă în fiecare an, cu câteva zile de Ajunul Bobotezei. De când a început tradiţia crucilor de gheaţă, la Bosanci nu s-a mai înregistrat nici un incendiu atât de puternic cum a fost cel din 1867.
„În Bosanci se realizează astfel de cruci de gheaţă de prin anul 1867. Eu personal de 40 de ani fac această treabă. La început reuşeam să realizăm doar o cruce de gheaţă, însă acum ne-am modernizat şi noi şi numărul lor a crescut. Au fost ani în care din cauză că nu a fost gheaţa bună la Bosanci, am mers tocmai până la Poiana Stampei pentru a aduce gheaţă din care să confecţionăm aceste cruci, ce a devenit o tradiţie pentru localitatea noastră”, a declarat Vasile Spoială, unul dintre veteranii din Bosanci.
Tradiţii similare sunt şi în unele comune din bazinul superior al Siretului – comuna Zamostea şi comuna Zvoriştea. La unele parohii din aceste localităţi tradiţia este foarte veche, luându-se gheaţă fie din iazuri din localitate, fie din alte localităţi învecinate. Spre exemplu, la parohia cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, preotul Dorel Haiduc s-a străduit să respecte în fiecare an vechiul obicei al confecţionării crucii de gheaţă care, în anii trecuţi, era realizată din bucăţi de gheaţă aduse dintr-un iaz situat lângă pădurea din satul Răuţeni, anul acesta gheaţa fiind luată dintr-o altă locaţie din comuna Zamostea. (Sursa: Adevărul)