Trădătorii puși la colț : Măi oameni buni, dar noi nu facem parte din municipiul acesta?

Au venit la ședința ordinară de Consiliu Local și reprezentanții cetățenilor care locuiesc în cartierul Luizoaia și care anul trecut au cerut un referendum pentru a se alătura comunei Răchiți. Motivul era faptul că, deși trăiesc în oraș, plătesc taxe pentru nivel urban, condițiile de infrastructură sunt de nivel rural sau chiar mai rău.

 

Oamenii au cerut să se realoce bani pentru utilitățile din zonă, în contextul în care anul trecut a existat un capitol bugetar care ulterior a fost redirecționat spre alte obiective.
”Prima dată aș vrea să vă întreb de ce s-au retras banii care s-au alocat în august pentru curent electric. Noi în continuare trăim ca în evul mediu. Nu ați venit nici unul să vedeți ce estre zonă. Vrem să știm și noi de ce s-au retras banii. Se aud zvonuri cu doi consilieri care au plecat dintr-o parte în alta. Dl. Ghiorghiță și dl. Buliga parcă. Știu că dl. Ghiorghiță ne-a trădat și nu se mai trage curent că a plecat dintr-un partid în altul ca să-i dea un scaun. Se aud zvonuri prin târg, că acolo sunt bani mulți la RAR dar eu zic că-s bani prăfuiți”, a spus cetățeanul din Luizoaia.
”Majoritatea consilierilor au votat retragerea banilor, putem scoate minuta și să vedem cine a votat atunci”, i-a răspuns președintele de ședință Radu Lebădă.
Măi oameni buni, dar noi nu facem parte din municipiul acesta? V-am votat”, a răspuns amar cetățeanul din Luizoaia.
A cerut cuvântul viceprimarul Marius Buliga care a promis că va încerca să găsească soluții și pentru acești oameni.
Este adevărat că au fost niște bani care au fost mutați, eu vreau să vă invit de săptămâna viitoare la discuții, vă sun pe fiecare în parte, veniți, discutăm și să vedem ce putem face”, a răspuns consilierul local. Oamenii au părăsit sala liniștiți oarecum de promisiunea viceprimarului.
(G.E.)

CITEȘTE:
 ACUM: Ședință la municipiu, lipsesc consilieri, posturile lui Portariuc aruncate în aer : Ciocul mic