În acest domeniu nu există jumătăți de măsură. Fie elevii se descurcă de minune la ambele examene, fie riscă să pună în pericol viața lor și a celor din jur.
În ceea ce privește obținerea permisului de conducere, examinarea presupune doi pași de care viitorii șoferi trebuie să treacă pentru a putea conduce pe drumurile publice. Sunt însă mulți candidați care nici după foarte multe încercări, nu reușesc să pună mâna pe mult râvnitul document care îi face șoferi.
O medie estimată la nivelul județului Botoșani spune că la 2,5 încercări se obține permisul de conducere, dar, potrivit șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani, Dănuț Ciubotaru, sunt persoane care își încearcă norocul și de 15 ori și tot nu reușesc.
„Sunt persoane care încearcă de cinci ori, de zece, de 15 ori la examenul teoretic, avem persoane care au dat și vreme de patru, cinci ani și nu au reușit să obțină mai mult de 15 puncte. Nu îi duce mintea. Eu spun că decât să obții permis de conducere...”, a spus acesta.
Totuși, Dănuț Ciubotaru spune că există și reversul medaliei, cu alte cuvinte, se prezintă candidați care obțin punctajul maxim la proba teoretică, dar pică traseul, „sunt antivolan. Dacă nu au acele veleități în a conduce, nu pot să ia. Sunt foarte buni și viceversa, pică de foarte multe ori la sală, dar când l-ai dus la traseu, sunt foarte buni”.
(C.B.)