Suporterii lui FC Argeș și-au pierdut răbdarea și i-au cerut demisia lui Marius Croitoru în prelungirile partidei cu FCSB, pe care roș-albaștrii au câștigat-o cu 2-1.
Ajunsă una dintre candidatele la retrogradare, FC Argeș traversează o criză profundă în campionat. Piteștenii n-au mai câștigat de la finalul lui octombrie și sunt antepenultimii în clasamentul din Superligă.
Fanii alb-violeților, prezenți în număr mare la meciul cu FCSB, nu și-au mai putut ascunde nemulțumirea, scrie gsp.ro.
În prelungirile meciului, din toate colțurile stadionului a început să răsune celebra scandare „Demisia, demisia”, ținta fiind Marius Croitoru, care, în afara meciului de debut cu UTA, n-a mai simțit gustul victoriei în Trivale.
În total, 7.800 de spectatori au asistat la duelul Argeșului cu FCSB. Fanii din peluză au avut propriul „meci”, le-au reproșat celorlalți spectatori că vin în număr mare la stadion doar în momentul în care la Pitești vine FCSB.
Aceștia au afișat un banner ironic: „Așa e suporterul piteștean / Umple stadionul doar pentru cioban”.