Sărbătoare vineri dimineaţă la sediul PSD din fosta Casa a Căsătoriilor. Deputatul Costică Macaleţi a împlinit 55 de ani şi a dorit să marcheze momentul alături de colegi şi de jurnalişti. Ca atare, le-a oferit tuturor un tort pe care l-a primit din partea organizaţiei. Acesta nu era unul tocmai obişnuit, ci îl avea înfăţişat pe social-democrat pe o bicicletă, cu şapcă şi eşarfă în culorile PSD. „Să fiu sănătos”, este singura dorinţă a social-democratului. Acesta a fost felicitat atît de şefi din filială, precum preşedintele Gheorghe Marcu sau liderul de la tineret Răzvan Rotaru, dar şi de simpli membri de partid.