La începutul lunii iulie a anului 2021, o tânără de 32 de ani a murit la Maternitatea Botoșani după ce a născut o fetiță.
Alexandra Pușcașu a lăsat în urmă două fetițe dar și un soț îndurerat. La acea dată, cazul a stârnit un val de reacții fiind inițiată și o petiție intitulată „Dreptate pentru Alexandra!”.
Polițiștii au deschis încă de atunci dosar penal pentru ucidere din culpă in rem. Iar cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, dosarul fiind înregistrat la jumătatea lunii iulie a anului 2021. Printre altele, procurorii au cerut să fie efectuată și o expertiză medico-legală la laboratorul din Iași.
Iar până în acest moment urmărirea penală nu este finalizată. Din acest motiv, a fost deschisă o acțiune la Judecătoria Botoșani de către soțul tinerei, care a avut ca obiect „contestație durată proces”.
Magistrații au admis în prima parte a lunii februarie 2024 respectiva contestație și au stabilit ca în termen de patru luni să fie rezolvată cauza.
„În temeiul art. 488 ind. 6 alin. 1 Cod procedură penală admite contestația privind durata procesului penal formulată de contestatorul Pușcașu Marcel și stabilește ca în termen de 4 luni să se rezolve cauza ce formează obiectul dosarului 2920/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani conform art. 327 Cod procedură penală. Conform art. 488 ind. 6 alin. 1 Cod procedură penală, o nouă contestație nu poate fi formulată mai devreme de 6 luni de la comunicarea prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac.”
se arată în decizia instanței de la Judecătoria Botoșani.
Asta înseamnă că procurorul de caz ar trebui ca în termenul stabilit de instanță să dea soluția respectiv trimiterea în judecată sau clasarea dosarului.
Reamintim că atunci medicii legiști de la Botoșani au stabilit că tânăra a decedat în urma unui stop cardio-respirator ireversibil, bronhopneumonie, embolie amniotică, accident vascular cerebral.
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Reglementarea industriei jocurilor de noroc în România
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Incendiu într-o gospodărie din județ, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Sfânta Cuvioasă Parascheva: CE nu e bine să faci în zi de sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024